Toate definitiile

MÉRGE, merg, vb. III. Intranz. I. 1. A se mișca deplasându-se dintr-un loc în altul; a se deplasa, a umbla. ♦ (Despre nave sau alte obiecte plutitoare) A pluti. ♦ (Despre păsări, avioane etc.) A zbura. ♦ (Fam.; despre mâncăruri și băuturi) A putea fi înghițit ușor; a aluneca pe gât. 2. A pleca, a porni, a se duce; a se îndrepta (spre...). ◊ (La imperativ, ca termen de urare sau de îndemn) Mergi cu bine! ◊ Expr. A merge înaintea cuiva = a întâmpina pe cineva. A merge la pieire = a acționa necugetat, a-și periclita existența. A merge (fiecare) în (sau la) treaba lui = a-și relua treburile obișnuite, a-și vedea de interesele sale. A(-i) merge (ceva) (drept) la inimă (sau la suflet) = a(-i) plăcea foarte mult. A merge ață = a se duce drept la țintă. De-i merge (sau să-i meargă) colbul (sau fulgii, peticele, untul) = (în legătură cu verbul „a bate ” sau cu echivalentele lui; cu valoare adverbială) zdravăn, tare, violent. A merge pe... = (despre vârstă) a se apropia de..., a împlini în curând... De ce merge sau pe zi (ori pe an) ce merge = pe măsură ce trece timpul. ♦ A urma, a frecventa cursurile unei instituții de învățământ. ♦ (Înv. și reg.; despre ființe și lucruri) A intra, a pătrunde. ♦ Fig. A ajunge. A mers până la a crede că-l poate îndrepta. ◊ Expr. A merge prea departe = a-și îngădui prea multe, a depăși limitele îngăduite. ♦ (Pop.) A se angaja (într-o slujbă). ♦ A se înrola. ♦ (Despre ape curgătoare, p. ext. despre lichide) A curge; a se scurge. 3. A însoți, a întovărăși, a acompania. ◊ Expr. A merge mână în mână (cu...) = a fi în strânsă legătură, a se desfășura concomitent, a se înlănțui. A merge după (cineva) = a) (despre femei) a se mărita; b) a urma sfaturile, povețele cuiva. A merge în urma (sau pe urmele) cuiva = a urmări pe cineva. ♦ (La unele jocuri, mai ales la cel de cărți) A se angaja, a participa la joc. II. 1. (Despre întinderi de pământ, drumuri etc.) A se întinde până la...; a duce la... 2. (Despre știri, evenimente etc.) A ajunge la cunoștința cuiva; a se răspândi; a se propaga, a se generaliza. ◊ Expr. Merge vorba = se spune, se vorbește. Îi merge (cuiva) vestea (sau numele, vorba etc.) = se spune despre el că... Meargă-i numele! = să nu se mai audă despre el, să dispară definitiv. III. 1. (Despre acțiuni, evenimente, fenomene etc.) A se desfășura, a evolua, a decurge. ♦ (Despre aparate, mecanisme etc.) A funcționa. 2. (Despre ființe) A o duce, a-i fi (bine sau rău). ♦ A reuși, a izbuti. 3. A înainta, a progresa, a se dezvolta. ◊ Expr. (Impers.) De ce (sau pe zi ce) merge = pe măsură ce trece timpul; tot mai mult. ♦ (Despre oameni) A continua, a persevera. IV. 1. (Despre materiale, mai ales despre alimente) A fi necesar, a se consuma, a se întrebuința (într-o anumită cantitate). 2. (Înv. și pop.) A se calcula, a se socoti. 3. (Mat.; despre numere) A se cuprinde, a intra în alt număr. V. 1. A se potrivi, a fi posibil; a se putea, a se accepta, a se admite. ◊ Expr. Așa mai merge = așa se potrivește, e bine, îmi convine. Treacă (și meargă)! sau treacă-meargă! = fie! să zicem că se poate! să admitem (ca pe o concesie)! ♦ A se potrivi, a se armoniza, a se asorta. Aceste culori merg bine. 2. (Jur.; despre termene, clauze etc.) A intra în vigoare. 3. (Despre bani, documente etc.) A fi valabil, a fi în uz, a avea curs. 4. (Despre salarii) A reveni (cuiva) în continuare. VI. A umbla îmbrăcat într-un anumit fel; a purta. [Perf. s. mersei, part. mers. – Var.: (reg.) mére vb. III] – Lat. mergere „a se scufunda”.

MÉRGE vb. 1. a se deplasa, a se duce, a se mişca, a umbla, (pop.) a se purta. (~ puţin pe stradă.) 2. a umbla, (înv. şi reg.) a păsa. (~ cam greu din cauza bătrâneţii.) 3. v. trece. 4. v. parcurge. 5. v. co-linda. 6. v. zbura. 7. v. coti. 8. v. deplasa. 9. v. pleca. 10. v. apuca. 11. v. duce. 12. v. trece. 13. v. lua. 14. v. ieşi. 15. v. intra. 16. v. înrola. 17. v. circula. 18. a duce, a se îndrepta. (Acesta e drumul care ~ spre ...) 19. v. întinde. 20. v. desfăşura. 21. v. pro-gresa. 22. v. funcţiona. 23. a o duce. (Ştii că îi ~ bine.) 24. v. consuma. 25. v. cuprinde. 26. v. purta. 27. v. asorta. 28. v. potrivi. 29. v. putea.

MÉRGE vb. v. ajunge, angaja, băga, curge, extinde, intra, încadra, tinde, lăţi, pica, picura, prelinge, propaga, răspândi, scurge, sosi, tocmi, trece, veni, vârî.

A merge ≠ a sta, a (se) opri

TREACĂ-MEÁRGĂ interj. v. fie.

mérge (mérg, mérs), vb. – 1. A umbla, a se îndrepta spre, a pleca. – 2. A călători, a se deplasa. – 3. A se extinde într-o direcție determinată. – 4. A frecventa. – 5. A continua, a dura, a urma. – 6. A circula, a da curs. – 7. A funcționa (o mașină). – 8. A se realiza un negoț. – 9. A progresa, a înainta. – 10. A opera, a proceda. – 11. A intra în anumite jocuri de cărți. – 12. A veni, a se conforma, a se ajusta, a asorta. – 13. A conveni, a fi oportun. – 14. A fi posibil, a fi permis. – 15. A se folosi, a se uza, a se consuma. – 16. A trece. – 17. (În expresii) A cădea, a se desprinde, a se rostogoli. – 18. (Cu pron. în dativ) A-i prii, a fi. – 19. (Cu după) A se mărita, a se căsători. – 20. (Cu pe) A avea un oarecare număr de ani, neîmpliniți. – Var. (Trans.) mere. Mr. nergu, nerșu, megl. mierg, merș, istr. meg, mes, mere. Lat. mergĕre „a se scufunda” (Candrea, Bul. Soc. fil., II, 12; Pușcariu 1056; Candrea-Dens., 1080; Densusianu, GS, II, 20; REW 5525), cf. alb. mergoń „a îndepărta” (Meyer 274; Philippide, II, 647), sard. imbergere „a împinge” ‹ lat. inmergere (Wagner 111). Cf. și Daicovici, Dacor., V, 477; Rosetti, I, 175; Cortés 131. Semantismul presupune un sens intermediar, „a cădea” ca cel care apare (17) în fraze ca vă croiesc de vă merg petecele (Creangă). Var. mere e puțin clară. Poate-i vorba de un proces de asimilare al conjug., datorat participiului mers, ca în curs, cure sau cura (care apoi a evoluat în sens contrar, pînă a ajuns la curgere). Prezența acestei forme în Trans. și în istr. este dovada unei schimbări foarte vechi. Trebuie să existe și în Mold. (cf. poezie populară: după dăscălaș n’oi mere, că mă ține cu pomene), și probabil în tot domeniul rom., cf. mereu. Der. mergător, s. m. (înv., călător); înainte-mergător, s. m. (precursor), după sl. predteča și apoi după lat. praecursor; mers, s. n. (umblat; mișcare; progres, dezvoltare; umblet); mersură, s. f. (umblet); demers, s. n. (diligență, solicitare), format după fr. démarche, pe baza paralelismului marche-mers; premerge, vb. (a preceda), se folosește în Trans., format după germ. vorgehen; premergător, adj. (precedent, antepus; vestitor; s. m. precursor), după fr. précurseur.

merg, mers, a mérge v. intr. (lat. mérgĕre, a cufunda, apoĭ „a se cufunda într´un desiș orĭ în întuneric, a înainta, a merge”. După perf. mérsi, s´a făcut *mérgere, și de aceĭa a rămas e curat, că, din mérgĕre, s´ar fi făcut a mĭerge. – Să meargă. V. imersiune, submergibil. Cp. cu șterg). Umblu, mă duc dintr´un loc într´altu: a merge maĭ încet, pe jos, călare, cu căruța. Umblu, frecŭentez: acest copil n´a mers încă la școală. Curg, continuŭ: leafa îi merge pe vacanță. Am curs, umblu, îs primit: baniĭ vechĭ nu maĭ merg. V. tr. Străbat: a merge un drum lung, o sută de chilometri: V. impers. A fi permis, posibil: asta nu merge. A trece timpu: cu cît merge, cu atîta e maĭ răŭ. A merge bine, răŭ, a progresa (prospera), a scădea (a decădea, a slăbi saŭ a sărăci): eleviĭ merg bine cu studiile, bolnavu cu sănătatea. A-țĭ merge bine, răŭ, a prospera, a scădea: bolnavuluĭ îĭ merge bine cu lapte, florilor cu apă. A-țĭ merge la suflet (saŭ la inimă), a-țĭ plăcea foarte mult: această apă rece mĭ-a mers la inimă, vorbele mele ĭ-aŭ mers la inimă. A merge anapoda saŭ pe dos (un lucru), a avea rezultat opus dorințeĭ, a nu reuși. A merge în vînt, a se risipi fără folos: munca luĭ a mers în vînt. Merge? merge bine? se poate? e permis?

mérge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. merg, 1 pl. mérgem, perf. s. 1 sg. merséi, 1 pl. mérserăm; conj. prez. 3 să meárgă; part. mers