Toate definitiile

MARÁSM s. n. (Livr.) Stare de epuizare fizică sau de decădere morală. – Din fr. marasme, ngr. marasmós, germ. Marasmus.

MARÁSM s. v. demoralizare, depresiune, deprimare, descurajare, epuizare, extenuare, istoveală, istovire, secătuire, sfârşeală, slăbiciune, sleire, surmenaj, surmenare, vlăguire.

MARÁSM s.n. 1. Demoralizare; decădere spirituală; stare de stagnare. 2. Stare generală proastă a organismului. [< fr. marasme, cf. gr. marasmos < marainein – a se veșteji].

MARÁSM s. n. 1. demoralizare, decădere morală, descurajare. ◊ stare de stagnare, de criză (economică, politică, socială etc.). 2. epuizare fizică, stare generală proastă a organismului. (< fr. marasme, gr. marasmos)

*marázm n., pl. urĭ (vgr. marasmós, d. maraíno, veștejesc [!], slăbesc. V. amarant). Topire pe picĭoare, lîncezeală, consumpțiune, perderea puterilor fizice și morale din cauza uneĭ adîncĭ întristărĭ.

marásm s. n.