Toate definitiile

MANTÉL s. n. v. mantelă.

MANTÉL s.n. v. mantelă.

MANTÉLĂ, mantele, s. f. (Înv.) 1. Haină lungă, mai scurtă decât mantaua, purtată de femei peste rochie; mantilă. 2. Mantie. – Var. mantél, din it. mantello. Cf. rus. mantel.

MANTÉLĂ s. (înv.) mantăl, mantilă. (Ea purta o ~.)

MANTÉLĂ s. v. mantie.

MANTÉLĂ s.f. Manta scurtă cu care femeile își acopereau umerii și brațele. ♦ Mantie. [Var. mantel s.n. / < it. mantello, rus. mantel, germ. Mantel, cf. lat. mantellum].

mantél n., pl. e, mantélă și mantílă f., pl. e (it. mantello, fr. mantille [d. sp. mantilla], din aceĭașĭ răd. cu manta). Măntăluță de damă.