Toate definitiile

MANDÍBULĂ, mandibule, s. f. 1. Maxilar inferior (și la om și la animale). 2. Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. ♦ Fiecare dintre cele două părți chitinoase ale aparatului bucal la insecte. – Din fr. mandibule.

MANDÍBULĂ s. (ANAT.) 1. maxilar inferior. (~ la vertebrate.) 2. falcă, maxilar. (~ la insecte şi crustacee.)

MANDÍBULĂ s.f. 1. Falcă, maxilar (în special, cel inferior). 2. Fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. 3. Organ din aparatul bucal al unor insecte cu care acestea taie frunzele sau își sfâșie prada. [Cf. fr. mandibule, lat. mandibula].

MANDÍBULĂ s. f. 1. maxilar inferior la animale; falcă. 2. fiecare dintre cele două părți ale ciocului păsărilor. 3. organ chitinos din aparatul bucal al unor insecte, cu care acestea taie frunzele sau sfâșie prada. (< fr. mandibule, lat. mandibula)

*mandíbulă f., pl. e (lat. mandíbula și -lum, d. mándere, a mesteca, a mînca. V. mănînc). Anat. Falca de jos. Fie-care din cele doŭă părțĭ ale cĭoculuĭ păsărilor. Partea proeminentă a guriĭ insectelor.

mandíbulă s. f., g.-d. art. mandíbulei; pl. mandíbule