Toate definitiile

MÁNDEA s. f. invar. (Arg.) Persoana care vorbește, care se adresează cuiva. – Din țig. mande.

MÁNDEA s. art. v. subsemnatul.

mándea pron. – Eu, eu însumi. Țig. mande (Graur 166; Juilland 167), care este dativul lui me „eu”; cf. țig. sp. man mende „eu” (Besses 104; Claveria, NRFH, III, 267; Claveria 165). Cuvînt de argou.

mándea m. V. tandea.

tándea-mándea m., gen. al luĭ (cp. cu Tindală și sîrb. tandara-mandara, claĭe peste grămadă). Personagiĭ imaginare în vorba familiară, precum: cum e Tandea, așa și Mandea (cum e unu [de prost, de vinovat], așa e și cel-lalt), Tandea la Mandea și Mandea la Tandea (se zice cînd doĭ îșĭ fac vizită prea des). Asta e Tandea-Mandea, e acelașĭ lucru, e tot aceĭa, tot una.

mándea (arg.) s. m., g.-d. lui mándea