Toate definitiile
MÁISTRU, maiștri, s. m. 1. Persoană care are (și practică) o meserie; meșter; meseriaș; (în special) muncitor calificat care conduce de obicei o secție productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învață, instruiește pe cineva. – Din germ. Meister.
MÁISTRU s. maestru, meşter. (~ într-o uzină.)
MÁISTRU s.m. 1. Lucrător cu calificare superioară într-o meserie etc. (care conduce o secție a unui atelier sau care posedă un mic atelier propriu). 2. Maestru (3) [în DN]. [Pron. mais-tru, var. maistăr, maistor s.m. / < germ. Meister].
MÁISTRU s. m. 1. muncitor cu calificare superioară într-o meserie etc. 2. instructor, îndrumător al instruirii practice a ucenicilor, elevilor sau muncitorilor tineri. (< germ. Meister)
máĭstor, -ur și máĭstru m. (vsl. bg. sîrb. májstor, d. ngr. má[g]istros, máistoros, care e lat. magister și it. maestro, de unde și germ. meister și, de aicĭ, ung. mester. V. meșter). Vest. Meșter (în vre-o meserie).
máistru (meșter) (mais-) s. m., art. máistrul; pl. máiștri, art. máiștrii
MÁISTRU2, -Ă, s. m. și f. v. maestru.
MÁISTRU s. maestru, meşter. (~ într-o uzină.)