Toate definitiile

MAIMUȚĂRÍ, maimuțăresc, vb. IV. 1. Tranz. A imita pe cineva (pentru a-l lua în râs); a maimuți. 2. Refl. A folosi gesturi sau vorbe afectate, a se strâmba, a se schimonosi; a se fandosi. – Maimuță + suf. -ări.

MAIMUŢĂRÍ vb. 1. a se poci, a se schimonosi, a se strâmba, (rar) a se maimuţi, (pop. şi fam.) a se scălâmbăia, (reg.) a se zgâmboi. (Nu te mai ~ atâta!) 2. (rar) a maimuţi. (A ~ pe cineva.) 3. a se afecta, a se fandosi, a se prosti, a se sclifosi, (pop. şi fam.) a se scălâmbăia, (pop.) a se fasoli, a se izmeni, (înv. şi reg.) a se sfandosi, (reg.) a se mandosi, a se marghioli, a se schimonosi, (înv.) a se marafetui. (Se ~ în comportare.)

maĭmuțésc și (maĭ des) maĭmuțărésc v. tr. (d. maĭmuță). Imitez ridicul ceĭa ce face altu: nu maĭmuțărițĭ moda! V. refl. Mă port ca o maĭmuță. – În Mold. momi- și monițăresc; în Trans. (Vechĭ) măĭmuĭesc.

maimuțărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. maimuțărésc, imperf. 3 sg. maimuțăreá; conj. prez. 3 să maimuțăreáscă