Toate definitiile

LĂUTÁR, lăutari, s. m. Muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde sau, p. gener., la orice instrument, de obicei dintr-un taraf; scripcar. [Pr.: lă-u-] – Lăută + suf. -ar.

LĂUTÁR s. scripcar, violonist, viorist, (pop.) diblar, (Transilv. şi Maram.) ceteraş, (prin Transilv.) highidiş, (prin vestul Transilv.) igreţ, (depr.) scârţac. (E ~ într-un taraf.)

LĂUTÁR s. v. trântor.

lăutár m. (d. lăută). Muzicant care, pentru banĭ, cîntă pin [!] cîrcĭumĭ saŭ berăriĭ, pe la hore, pe la nunțĭ ș. a. (În România lăutariĭ îs, în general, Țiganĭ. Principalu lor instrument e vioara, apoĭ chitara, cobza, flautu, naĭu ș. a.). – Vechĭ și alăutar, -áș și lăutaș.

lăutár (lă-u-) s. m., pl. lăutári