Toate definitiile
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore.
LUMINOFÓR s. v. fosfor.
LUMINOFÓR, -Ă adj. (Liv.) Purtător de lumină; care are un semnal luminos. // s.n. Substanță sintetică fotoluminescentă, folosită în becurile fluorescente. [< fr. luminophore, cf. lat. lumen – lumină, gr. phoros – purtător].
LUMINOFÓR, -Ă I. adj. purtător de lumină; care are un semnal luminos. II. s. m. substanță sintetică fotoluminescentă, în becurile fluorescente, tuburi catodice etc. III. s. n. semnal luminos. (< fr., engl. luminophore, engl. luminofor)
luminofór1 adj. m., pl. luminofóri; f. luminofóră, pl. luminofóre
luminofór2 (substanță luminescentă, semnal luminos) s. m., pl. luminofóri
LUMINOFÓR, -Ă, (1) luminofori, -e, adj., s. m., (2) luminofoare, s. n. 1. S. m. Substanță care are proprietatea de luminescență, folosită la acoperirea tuburilor fluorescente. 2. S. n. Semnal luminos. 3. Adj. (Livr.) Care are semnal luminos. – Din fr., engl. luminophore.
LUMINOFÓR s. v. fosfor.
LUMINOFÓR, -Ă adj. (Liv.) Purtător de lumină; care are un semnal luminos. // s.n. Substanță sintetică fotoluminescentă, folosită în becurile fluorescente. [< fr. luminophore, cf. lat. lumen – lumină, gr. phoros – purtător].
LUMINOFÓR, -Ă I. adj. purtător de lumină; care are un semnal luminos. II. s. m. substanță sintetică fotoluminescentă, în becurile fluorescente, tuburi catodice etc. III. s. n. semnal luminos. (< fr., engl. luminophore, engl. luminofor)