Toate definitiile

LUCOÁRE, lucori, s. f. (Înv. și arh.) Lumină; lucire, strălucire. – Lat. lucor, -oris.

LUCOÁRE s. v. lucire, lumină, scânteiere, sclipire, sticlire, strălucire.

lucoáre (lucóri), s. f. – Strălucire. Lat. *lūcōrem (Pușcariu 989; Candrea-Dens., 1010; REW 5144; Battisti, III, 2278), cf. it. lucore, prov. lugor, fr. lueur, cat. llugor. Cf. luci. – Der. strălucoare, s. f. (înv., strălucire), cuvînt rar, întrebuințat numai de Dosoftei.

lucoáre f., pl. orĭ (lat. *lúcor, *lucóris, id; vit. lucore, sard. lugore, pv. lugor, fr. lueur, cat. llugor). Vechĭ. Azĭ lit. Lucire, strălucire: lucoarea soareluĭ (Cod. Vor.), o orbise lucoarea (Isp.), privirea eĭ căpătă o lucoare de fericire (CL. 1910, 5, 545).

lucoáre (înv.) s. f., g.-d. art. lucórii; pl. lucóri