Toate definitiile

LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. A bate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de... ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

LOVÍ vb. 1. v. izbi. 2. a izbi, (înv. şi reg.) a răzbi, (reg.) a toca. (L-a ~ la cap.) 3. v. bate. 4. v. plesni. 5. v. trânti. 6. (înv.) a (se) poticni. (S-a ~ tare la genunchi.) 7. a bate, a izbi, (rar) a zupăi, (Transilv.) a şupi. (~ în uşă cu piciorul.) 8. a (se) bate, a (se) izbi. (Se ~ de toţi pereţii.) 9. v. ciocni. 10. a se izbi, (înv. şi reg.) a se clăti. (Apa se ~ de stânci.) 11. a ajunge, a atinge, a izbi, a nimeri, a ochi, a pocni, (pop.) a păli, a picni, (reg.) a tâlni, (Transilv.) a tălăli. (Glonţul a ~ iepurele.) 12. v. ataca. 13. v. zvârli. 14. a se bate, a se strivi, a se zdrobi, (reg.) a se meci. (Fructele s-au ~.)

LOVÍ vb. v. aduce, ajunge, apropia, armoniza, asemăna, asemui, asorta, birui, combina, compara, concorda, conveni, copleşi, corespunde, covârşi, cuprinde, dăuna, înfrânge, înţelege, învinge, învoi, merge, podidi, potrivi, prejudicia, prinde, răzbi, semăna, toropi, vătăma.

loví (lovésc, lovít), vb. – 1. A ataca, a se năpusti. – 2. A izbi, a da lovituri. – 3. A biciui, a bate cu, a pedepsi. – 4. (Refl.) A se ciocni. – 5. (Refl.) A coincide, a se armoniza. – 6. (Refl.) A se pune de acord, a se învoi. Sl. loviti „a prinde, a apuca” (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Moklosich, Lexicon, 342; Cihac, II, 177; Berneker 735; Conev 94), cf. bg. lovjă „a apuca”. Pentru semantism, cf. Șeineanu, Semasiol., 167 și Skok, Dacor., IX, 216. Der. loavă, s. f. (Olt., noroc, coincidență fericită); loveală, s. f. (înv., lovitură); loviște, s. f. (vîrtej, cuvînt înv., din sl. lovište „îngrăditură, parc de vînătoare”; sensul rom., numai la Dosoftei, pare să fie o improprietate); lovitură, s. f. (izbitură; chilipir). După Conev 37, loavă provine direct din bg. lov „lovitură”.

lovésc v. tr. (vsl. loviti, a vîna, a prinde, a pescui; sîrb. loviti, rus. lovítĭ. V. lovea, dulăŭ, uluĭesc). Izbesc, ating violent, trag cu: a spart oala lovind-o cu picĭoru, un glonț l-a lovit în picĭor. Nemeresc [!], ating: glonțu a lovit bine. Atac: armata inamică fu lovită pe neașteptate. Ating, apuc: lovi-te-ar boala (formulă de blestem)! Fig. Jignesc, vatăm, aduc pagubă: a lovi onoarea, interesele saŭ (intr.) în onoarea, în interesele cuĭva. V. refl. Mă cĭocnesc, mă izbesc din întîmplare: pin [!] întuneric m´am lovit cu capu de ușă. Intru în luptă: cavaleriile s´aŭ lovit între ele. Fig. Mă potrivesc, mă nemeresc [!]: a se lovi ca nuca´n părete [!] (adică nu se potrivește, vorbind de o vorbă ne la locu [!] eĭ). Mă învoĭesc, mă acord, mă potrivesc: ne lovim cu gîndu.

loví (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. lovésc, imperf. 3 sg. loveá; conj. prez. 3 să loveáscă