Toate definitiile

LÓITRĂ, loitre, s. f. Fiecare dintre cele două părți laterale ale căruței, constând dintr-un fel de scară, care în partea de jos se sprijină de dric, iar în partea de sus se prinde de leuci; draghină. – Din scr. lo(i)tra.

LÓITRĂ s. (TEHN.) (reg.) carâmb, corlată, (Mold. şi Bucov.) drabină. (~ la car.)

lóitră (lóitre), s. f. – 1. (Înv.) Scară lungă și lată, scară de asalt. – 2. Partea laterală a căruței, a dricului etc. Cr., slov. lojtra, din germ. Leiter (Miklosich, Fremdw., 106; Cihac, II, 176), cf. sb. lotra, mag. lajtorja.

lóĭtră f., pl. e (cr. lojtra, sîrb. lotra, bg. ritla, rut. luĭtra, pol. letra, ung. lojtorja, létra, d. germ. leiter, în Carintia loĭtr, scară, loĭtră). Vechĭ. Scară de suit pe zid (în Let. e, 473, lontră). Azĭ. Sud. Draghină, fiecare din cele doŭă laturĭ ale căruțeĭ (formată din doĭ carîmbĭ unițĭ pin [!] stinghiĭ). – În vest loítră (Iov. 208). V. scoarță, leasă.

lóitră (loi-tră) s. f., g.-d. art. lóitrei; pl. lóitre