Toate definitiile
LOGORÉE s. f. Stare de excitație psihică, care se caracterizează prin tendința excesivă, nestăpânită de a vorbi continuu și incoerent. ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.
LOGORÉE s. v. flecăreală, flecărie, flecă-rire, flecărit, limbuţie, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie.
LOGORÉE s.f. (Med.) Creștere patologică a ritmului și a debitului vorbirii, întâlnită la unii maniaci. ♦ (Fam.) Limbuție. [Pron. -re-e, pl. -ee, -ei. / < fr. logorrhée, cf. gr. logos – cuvânt, rhein – a curge].
LOGORÉE s. f. creștere patologică a ritmului, a debitului vorbirii, la unii maniaci. ◊ (fam.) limbuție. (< fr. logorrhée)
logorée s. f., art. logoréea, g.-d. logorée, art. logoréei
LOGORÉE s. f. Stare de excitație psihică, care se caracterizează prin tendința excesivă, nestăpânită de a vorbi continuu și incoerent. ♦ (Fam.) Faptul de a vorbi mult și inutil; limbuție, locvacitate. – Din fr. logorrhée.
LOGORÉE s. v. flecăreală, flecărie, flecă-rire, flecărit, limbuţie, pălăvrăgeală, pălăvrăgire, pălăvrăgit, sporovăială, sporovăire, sporovăit, tăifăsuială, tăifăsuire, tăifăsuit, trăncăneală, trăncănit, vorbăraie, vorbărie.
LOGORÉE s.f. (Med.) Creștere patologică a ritmului și a debitului vorbirii, întâlnită la unii maniaci. ♦ (Fam.) Limbuție. [Pron. -re-e, pl. -ee, -ei. / < fr. logorrhée, cf. gr. logos – cuvânt, rhein – a curge].
LOGORÉE s. f. creștere patologică a ritmului, a debitului vorbirii, la unii maniaci. ◊ (fam.) limbuție. (< fr. logorrhée)