Toate definitiile

LÓGIC, -Ă, logici, -ce s. f., adj. I. S. f. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filozofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. II. 1. Adj. Potrivit cu regulile logicii (I); rațional, just, întemeiat, corect. ◊ Cap logic = minte care gândește rațional; persoană care gândește întemeiat, rațional. 2. (Fiz., în sintagma) ◊ Circuit logic = circuit electronic sau electromecanic folosit în calculatoarele electronice, cu ajutorul căruia se pot efectua operații logice elementare. 3. (În sintagmele) Diagramă (sau schemă) logică = reprezentare grafică a unui algoritm; organigramă. – Din fr. logique.

LÓGIC adj., adv. 1. adj. raţional. (Judecată ~.) 2. adj., adv. coerent, (fig.) legat. (Bine şi ~ vorbeşte; vorbire ~.) 3. adj. v. fundamentat.

Logic ≠ absurd, alogic, nelogic, ilogic

LÓGIC, -Ă adj. 1. Conform regulilor logicii; rațional; just, întemeiat. 2. (Fiz.) Circuit logic = circuit folosit în calculatoarele electronice pentru operații logice elementare. [Cf. fr. logique].

LÓGICĂ s. 1. logică matematică v. logică simbolică; logică simbolică logistică, logică matematică. 2. coerenţă, noimă, sens, şir. (Vorbeşte fără ~.) 3. v. justificare.

LÓGICĂ s.f. 1. Știință a demonstrației, a formelor și a legilor gândirii, ale raționării juste. ◊ Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care folosește în cercetare procedeul logic-matematic; logistică. ◊ Logică a științei = disciplină care cercetează produsele activității științifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. Gândire justă, raționament temeinic. 3. Cerință firească, temei, rațiune. [Gen. -cii. / cf. fr. logique, it., lat. logica, < gr. logos – rațiune].

lógică s. f. – Raționament corect. – Var. (înv.) loghica. Fr. logique și mai înainte (sec. XVIII) din ngr. λογιϰή. – Der. logic, adj., din fr. logique. nelogic, adj. (ilogic).

LÓGICĂ, logici, s. f. I. 1. Știință a demonstrației, al cărei obiect este stabilirea condițiilor corectitudinii gândirii, a formelor și a legilor generale ale raționării corecte. ◊ Logică generală = logică clasică, de tradiție aristotelică, care studiază formele logice fundamentale (noțiunea, judecata, raționamentul), precum și principiile gândirii. Logică matematică (sau simbolică) = ramură a logicii care cercetează operatorii logici și care are ca obiect aplicarea metodelor matematice în domeniul logicii formale, în electronică, cibernetică, lingvistică; logistică. Logică dialectică = concepție filosofică a logicii de pe pozițiile materialismului dialectic, care studiază dialectica formelor logice, raportul lor cu conținutul. 2. Gândire justă, raționament corect, consecvent și temeinic. ♦ Fel de a gândi al cuiva. 3. Cerință firească, temei rațional, rațiune. – Din fr. logique.

lógică s. f., g.-d. art. lógicii; pl. lógici