Toate definitiile

LICITÁȚIE, licitații, s. f. Vânzare a unui bun făcută în public, după reguli speciale, având drept rezultat atribuirea obiectului de vânzare persoanei care a oferit prețul cel mai mare; mezat. [Var.: licitațiúne s. f.] – Din fr. licitation, lat. licitatio, -onis.

LICITÁŢIE s. (JUR.) mezat, (înv., în Mold. şi Transilv.) cochii-vechi. (A scoate ceva la ~.)

LICITÁȚIE s.f. Vânzare publică a unui bun sau a unor obiecte, care se adjudecă celui care a oferit prețul cel mai ridicat. [Gen. -iei, var. licitațiune s.f. / cf. fr. licitation, lat. licitatio].

LICITÁȚIE s. f. modalitate de vânzare-cumpărare publică a unui bun, a unei mărfi etc., care se adjudecă celui ce oferă prețul cel mai ridicat; alegere, din mai multe oferte prezentate de unități specializate, pentru o anumită lucrare, pe aceea care are prețul cel mai scăzut. (< fr. licitation, lat. licitatio)

*licitațiúne f. (lat. licitatio, -ónis). Mezat, vînzare publică a averiĭ cuĭva p. datoriĭ, care avere trece la cel ce dă maĭ mult; a vinde la (saŭ pin [!]) licitațiune. – Ob. -áție.

licitáție (-ți-e) s. f., art. licitáția (-ți-a), g.-d. art. licitáției; pl. licitáții, art. licitáțiile (-ți-i-)