Toate definitiile
LÉLE s. f. 1. Termen de respect cu care se adresează la țară un copil sau o persoană mai tânără unei femei în vârstă sau cu care vorbește despre ea; leică1. ♦ (În poezia populară) Femeie (tânără) iubită; mândră. 2. Femeie rea sau imorală. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = om șmecher, șiret, ticălos. A umbla frunza (sau în dorul) lelii = a umbla fără rost, degeaba. – Din bg. lelja.
LÉLE s. leliţă, mătuşă, ţaţă, (pop.) tătăişă, (reg.) dadă, daică, leică, nană, (Olt.) ţaică, (Ban.) uină. (~ Maria, vecina noastră.)
LÉLE s. v. cocotă, curvă, femeie de stradă, mătuşă, prostituată, tanti, târfă.
LÉLE s. f. 1. Termen de respect, cu care se adresează, la țară, un copil sau o persoană mai tânără unei femei mai în vârstă. ♦ (În poezia populară) Femeie tânără; iubită. 2. Femeie cu purtări rele. ◊ Expr. Fecior (sau pui, fiu) de lele = șmecher, șiret, ticălos. A umbla frunza (sau în dorul) lelii = a umbla fără rost, degeaba. – Bg., sb. lelja.
léle s. f. – 1. Denumire care se dă mătușilor, surorilor mai mari și, în general, tuturor femeilor, dar să nu fie bătrîne. – 2. Titlu pe care uneori îl dă îndrăgostitul tinerei căreia îi face curte. – 3. Femeie stricată, desfrînată. – Mr. lele, lală, mod de adresare pentru unchi sau văr. Creație expresivă din limbajul copiilor (DAR; Iordan, BF, IX, 150), comună unui mare număr de idiomuri: cf. gr. λαλά „bunică”, λαλᾶς „bunic”, alb. lala „mătușă”, lale „unchi”, ljaljë „titlu de curtoazie, în general”; tc. lela „doamnă”, lolo „prostituată”; sl. (bg.) lĕlja „mătușă”, bg. lelĕk „unchi”; genov. lalla „mătușă”; sp. lela „doamnă; stăpînă”. E puțin probabilă der. din sl., susținută de Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 169; și Conev 58; și mai puțin chiar cea din numele Leila (Roesler 597). Este un cuvînt de uz comun (ALR, I, 164). Der. lelică, lică, leliță, s. f. (dim. al lui lele); lea, s. f. (haplologie din lelea), se folosește numai cu numele propriu, cf. bg. le, ljo „exclamație pentru a se adresa unei femei”; leică, s. f. (dim. de la lele), cu suf. -că, cf. maică, sau direct din sl., cf. bg. lĕlka „cumnată”, rut. leljka „mătușă”. – Din rom. pare a proveni țig. lele (Wlislocki 100).