Toate definitiile
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege. ◊ Legitimă apărare = situație în care cineva comite un act de violență pedepsit de lege, dar justificat ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. ♦ (Despre căsătorie) Făcut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătorit legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. legitimus.
LEGÍTIM adj. 1. v. fundamentat. 2. v. îndreptăţit.
Legitim ≠ nelegitim
LEGÍTIM, -Ă adj. 1. Legal. ◊ Legitimă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 2. Just, drept; justificat, îndreptățit. [< fr. légitime, cf. lat. legitimus].
LEGÍTIM, -Ă adj. 1. întemeiat pe lege, care se justifică prin lege; legal. ♦ ~ă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal, ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 2. just, drept; justificat, îndreptățit. (< fr. légitime, lat. legitimus)
*legítim, -ă adj. (lat. legitimus). Care are calitățile cerute de lege, bazat pe drept: drepturĭ legitime. Just, echitabil: cerere legitimă. Dinastie legitimă, care domnește pe baza dreptuluĭ de ereditate. Căsătorie legitimă, consacrată de lege. Copiĭ legitimĭ, născuțĭ din căsătorie legitimă. Dreptu de legitimă apărare, dreptu pe care legea-l recunoaște fie-căruĭa de a respinge pin [!] forță o agresiune. Adv. În mod legitim. – Fals -tím (după fr.).
legítim adj. m., pl. legítimi; f. legítimă, pl. legítime
LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege. ◊ Legitimă apărare = situație în care cineva comite un act de violență pedepsit de lege, dar justificat ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. ♦ (Despre căsătorie) Făcut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soți) căsătorit legal; (despre copii) născut din părinți căsătoriți sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptățit; just, echitabil. [Acc. și: legitím] – Din fr. légitime, lat. legitimus.
LEGÍTIM adj. 1. v. fundamentat. 2. v. îndreptăţit.
Legitim ≠ nelegitim
LEGÍTIM, -Ă adj. 1. Legal. ◊ Legitimă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 2. Just, drept; justificat, îndreptățit. [< fr. légitime, cf. lat. legitimus].
LEGÍTIM, -Ă adj. 1. întemeiat pe lege, care se justifică prin lege; legal. ♦ ~ă apărare = situație în care se comite un act de violență justificat legal, ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate și injuste. 2. just, drept; justificat, îndreptățit. (< fr. légitime, lat. legitimus)
*legítim, -ă adj. (lat. legitimus). Care are calitățile cerute de lege, bazat pe drept: drepturĭ legitime. Just, echitabil: cerere legitimă. Dinastie legitimă, care domnește pe baza dreptuluĭ de ereditate. Căsătorie legitimă, consacrată de lege. Copiĭ legitimĭ, născuțĭ din căsătorie legitimă. Dreptu de legitimă apărare, dreptu pe care legea-l recunoaște fie-căruĭa de a respinge pin [!] forță o agresiune. Adv. În mod legitim. – Fals -tím (după fr.).