Toate definitiile
LÉCȚIE, lecții, s. f. 1. Formă de bază a organizării activității instructiv-educative din școală, desfășurată cu o clasă de elevi, într-un timp determinat, sub conducerea unui învățător sau a unui profesor în conformitate cu programa de învățământ; oră școlară consacrată unui obiect de studiu. ◊ Expr. A da lecții = a medita (elevii) în particular. A lua lecții = a studia o disciplină cu ajutorul unui profesor, în afara unei instituții de învățământ. A ieși (sau a scoate) la lecție = a ieși sau a fi chemat în fața învățătorului sau a profesorului pentru a fi ascultat. 2. Ceea ce este obligat să învețe și să scrie un școlar (acasă) la recomandarea învățătorului sau a profesorului. ◊ Expr. A spune lecția = a expune în fața învățătorului sau a profesorului cunoștințele însușite. A-și face lecțiile = a-și pregăti temele școlare cuvenite. 3. (În forma lecțiune) Forma sub care se prezintă un text, în diferitele lui manuscrise sau ediții, datorită modului în care a fost citit și interpretat de un copist sau de un editor; citire comparativă a unui text în scopul de a-i stabili versiunea autentică. 4. Sfat, povață, regulă de conduită care se recomandă cuiva pe un ton dojenitor; p. ext. mustrare, dojană. 5. Învățătură folositoare trasă de cineva în urma unei întâmplări neplăcute. [Var.: lecțiúne s. f.] – Din germ. Lektion, lat. lectio, -onis.
LÉCŢIE s. 1. v. temă. 2. v. meditaţie. 3. v. oră.
LÉCŢIE s. v. concluzie, învăţământ, învăţătură, pildă.
LÉCȚIE s.f. 1. Formă de bază a organizării muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunoștințe într-o unitate de timp; oră de școală consacrată unei anumite discipline. ◊ A da (sau a lua) lecții = a (se) medita (2) în particular. ♦ Temă, ceea ce elevul are de învățat la o materie într-o zi. 2. (Fig.) Învățătură morală, experiență (culeasă în urma unei întâmplări etc.). 3. Dojană, mustrare. [Gen. -iei, var. lecțiune s.f. / < lat. lectio, cf. it. lezione, germ. Lektion].
LECȚIÚNE s. f. v. lecție.
LECȚIÚNE s.f. 1. Fiecare dintre formele în care se prezintă textul unui autor în diferite manuscrise sau ediții; fel de a citi un (pasaj dintr-un) text pentru stabilirea versiunii lui originare. 2. V. lecție. [Pron. -ți-u-. / < lat. lectio, cf. germ. Lektion].
LÉCȚIE s. f. 1. formă de bază a organizării muncii didactice, prin care se transmit elevilor anumite cunoștințe într-o unitate de timp; oră de școală consacrată unei anumite discipline. ♦ a da (sau a lua) ~ ții = a (se) medita (2) în particular. ◊ temă, ceea ce elevul are de învățat la o materie într-o zi. 2. (fig.) învățătură morală, experiență (culeasă în urma unei întâmplări etc.). 3. dojană, mustrare. (< germ. Lektion, lat. lectio)
lécție (-íi), s. f. – Oră de învățămînt; temă. – Var. lecțiune. Lat. lectionem, cu pron. din germ. Lektion (sec. XIX), cf. pol. lekcja, rus. lekcija. – Cf. lector, s. m., din fr. lecteur; lectură, s. f., din fr. lecture.
*lecțiúne f. (lat. léctio, -ónis, d. légere, a citi. V. culeg, înțeleg). Ceĭa ce profesoru explică și dă elevuluĭ să învețe pe de rost, să înțeleagă saŭ să exercite: profesoru dă elevului lecțiunĭ de matematică, de piano, de dans; elevu ĭa lecțiunĭ de la profesor saŭ cu profesoru. Formă, versiune particulară a unuĭ text. Fig. Învățătură: lecțiunile experiențeĭ se plătesc adese-orĭ foarte scump. Învățătură de minte, pedeapsă (mustrare, bătaĭe saŭ altă suferință): această cădere a fost o bună lecțiune pentru impertinența luĭ. – Ob. lécție, ceĭa ce se dă elevuluĭ de învățat.
lécție (oră de clasă, temă) (-ți-e) s. f., art. lécția (-ți-a), g.-d. art. lécției; pl. lécții, art. lécțiile (-ți-i-)