Toate definitiile

LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Gen de păsări acvatice, mai mari decât gâsca, cu pene albe sau (rar) negre și cu gâtul lung și arcuit (Cygnus); pasăre care face parte din acest gen. ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare (înainte de moarte) a unui mare creator sau interpret. 2. (Art.) Constelație din emisfera boreală; Crucea. – Din sl. lebedĩ.

LÉBĂDĂ s. 1. (ORNIT.) lebădă cântătoare (Cygnus cygnus) v. lebădă de iarnă; lebădă de iarnă (Cyghus cygnus) = lebădă cântătoare; lebădă de vară (Cygnus olor) v. cucovă. 2. (ASTRON.; art.) (reg.) cobiliţa (art.), coromâsla (art.), crucea (art.), fata-mare.

lébădă (-béde), s. f. – Pasăre (Cygnus musicus). Sl. (bg., rus.) lebedĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 166; Conev 55), cf. sb., cr., slov. labud. – Der. lebădoi (var. lebedoi), s. m. (mascului păsării).

LÉBĂDĂ, lebede, s. f. 1. Pasăre de apă, cu gâtul lung și arcuit și cu penele albe (Cygnus olor). ◊ Cântecul lebedei = ultima operă sau manifestare de valoare a unui scriitor, a unui muzician etc. înainte de moarte. 2. (Art.) Constelație vizibilă în emisfera boreală. [Pl. și: lebezi] – Slav (v. sl. lebedĩ).

lébădă f., pl. lebede (vsl. rus. lébedĭ, bg. lebed, d. vgerm. elbiz, lebăda). O pasăre palmipedă albă peste tot, cam asemenea cu gîsca, dar maĭ mare, cu gîtu mult maĭ lung și de un aspect foarte grațios: lebăda e o pasăre călătoare și rar domestică. Fig. Mare poet orĭ scriitor: lebăda de la Mantua (Virgiliŭ). Cîntecu lebedeĭ, ultima lucrare a unuĭ geniŭ aproape de a se stinge (fiind-că se crede că lebăda nu cîntă de cît [!] aproape de moarte, că în colo [!] nu i se aude vocea). Gît de lebădă, gît lung și grațios. – În Australia există lebede negre.

lébădă s. f., g.-d. art. lébedei; pl. lébede

Lébăda (constelație) s. propriu f., g.-d. Lébedei