Toate definitiile

LEAT, (1, 2) leaturi, s. n., (3) s. m. 1. S. n. (Înv.) An. 2. S. n. (Pop.) Contingent. ◊ Expr. A fi leat cu cineva = a fi de aceeași vârstă cu cineva. 3. S. m. Denumire familiară (de adresare) dată unui soldat. – Din sl. lĕto.

leat (ea dift.) n., pl. urĭ (vsl. lĕto, etate, an, timp; rus. lĕto, vară. V. letopiseț, veleat). Vechĭ. Data unuĭ an: la leatu 1504. Azĭ. Fam. S. m., pl. lețĭ. Soldat intrat în oaste odată cu altu (contemporan, camarad): tu eștĭ leat cu mine; ĭa stăĭ, măĭ leat! Soldat prost: treceaŭ niște lețĭ.

leat¹ (soldat) (fam.) s. m.

leat² (an, contingent) s. n., pl. leáturi

LEAT s. v. an, contingent.

leát (leáturi), s. n. – 1. An, dată. – 2. Recrutare, contingent. – 3. Recrut, răcan. – 4. Soldat care aparține aceluiași contingent cu altul, camarad. Sl. lĕto (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Miklosich, Lexicon, 351; Cihac, II, 167). Din forma de „a data documentele” sl. vŭ lĕto „în anul”, provine veleat (var. înv. văleat), s. n. (dată; loc, termen; viață). – Comp. letopiseț, s. n. (cronică, anale), din sl. lĕtopisĭcĭ. Cf. îndelete.

LEAȚ, leațuri, s. n. Despicătură lungă și îngustă de lemn, adesea fasonată (în patru muchii), folosită în tâmplărie. [Var.: laț s. n.] – Din magh. léc.

LEAŢ s. v. şipcă.

leaț n. V. leț.

leț și leaț (ea dift.) n., pl. urĭ (orig. comună cu ung. léc, rut. pol. lata, sîrb. letva, d. germ. latte, vgerm. latta, de unde și fr. latte și it. latta. V. corlată). Mold. Lemnu orizontal care e fixat pe stîlpiĭ zaplazuluĭ și susține scîndurile. (Și la acoperiș se pun lețurĭ). – În Munt. est laț și lanț, în Trans. laț [m.], în Munt vest, Olt. lăntéț. Și pázie (Mold.). V. cușac.

leaț s. n., pl. leáțuri