Toate definitiile

LÁVRĂ, lavre, s. f. Mănăstire mare în unele țări ortodoxe, unde călugării locuiesc în chilii construite la distanță unele de altele, în felul caselor unui sat. – Din sl. lavra.

lávră (lávre), s. f. – 1. Comunitate sau mănăstire de călugări de rit oriental, care trăiesc în chilii individuale. – 2. Adunare zgomotoasă, hărmălaie, harababură. Ngr. λαύρα, parțial prin intermediul sl. (bg., rus., sb.) lavra (Tiktin; DAR; cf. Vasmer, Gr., 38). Sensul al doilea se datorează unei confuzii cu havră. – Der. lavriot, s. m. (călugăr care aparține la o lavră).

lávră f., pl. e (mgr. lávra, mînăstire, d. vgr. laûra, stradă, trecătoare; vsl. sîrb. rus. lávra). Mare mînăstire ortodoxă în care fiecare călugăr îșĭ are chilia luĭ, spre deosebire de chinovie, în care călugăriĭ locuĭesc la un loc în case maĭ marĭ. Lavrele atîrnă numaĭ de patriarhiile răsărituluĭ: Atos, Ierusalim, Rumelia și Sinaĭ. (În Rusia sînt celebrele lavre ale Kievuluĭ). Munt. Havră.

lávră (la-vră) s. f., g.-d. art. lávrei; pl. lávre