Toate definitiile
LÁNŢURI s. pl. v. robie, sclavie.
LANȚ, lanțuri, s. n. 1. Șir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un lot, care servește spre a lega ceva, a transmite o mișcare etc. ♦ Instrument format dintr-un șir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croșeta, care constă dintr-un șir de ochiuri înlănțuite. 2. Lanț (1) mic, de obicei din metal prețios, servind ca podoabă (la mână, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătușează libertatea, independența cuiva. 4. Șir continuu de elemente, ființe, lucruri, stări asemănătoare. ◊ Reacție în lanț = reacție care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naștere unei succesiuni de reacții elementare. Lanț cauzal închis = feedback. ◊ Expr. A se ține lanț = a se succeda (în număr mare). ♦ Șir format din mai mulți atomi legați între ei; catenă. – Din bg. lanec.
LANŢ s. 1. (rar) zale (pl.), (înv. şi reg.) rătez, (Maram.) ştir, (înv.) catenă, lanţug, verigă. (Vacă prinsă în ~.) 2. (CHIM.) catenă. (Un ~ leagă între ei atomii de acelaşi fel ai unei substanţe.) 3. (GEOGR.) sistem muntos, (livr.) catenă. 4. (GEOGR.) brâu, şir, şirag. (~ul dealurilor extracarpatice.) 5. v. convoi.
LANŢ s. v. lambă, succesiune, şir, vătrai.
lanț (lánțuri), s. n. – 1. Șir de verigi. – 2. Șir, rînd. – 3. Înrobire, sclavie. – 4. (Trans.) Măsură de suprafață, aproximativ un pogon. – 5. Măsură de lungime, conținînd 19,67 m în Munt. și 22,30 în Mold. – 6. Șipci, stinghiii care formează scheletul acoperișului. Sl. lanĭcĭ, prin intermediul mag. lánc (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 155; Tiktin; Drăganu, Dacor., VII, 136; Rosetti, III, 93; Gáldi, Dict., 93; împotrivă der. directe din sl., cf. Procopovici, Dacor., X, 145), cf. bg. lanec, sb. lanac, slov., rut. lanc, țig. láncos. Pentru sensul de „măsură”, cf. lan și sb., cr. lanac. – Der. lănțug (var. înv. lănțuh, lanțuh), s. n. (lanț), din sl. lanĭcuchŭ (Miklosich, Lexicon, 332), cf. pol. łancuch, rut. lancjug, rus. lancug (Vasmer, II, 13); lănțui (var. înlănțui), vb. (a pune în lanțuri, a fereca; a încătușa; a lega, a înveriga); lănteț, s. m. (stinghie de acoperiș), probabil prin disimulare din *lănțet.
1) lanț m. (din laț 1 supt [!] infl. lui lanț 2). Munt. est. Leț.
2) lanț n., pl. urĭ (d. mgerm. lanne, lanț ornamental, s´a făcut *lann-zug, șiru lanțuluĭ, de unde vine sîrb. lánac, gen. lánca; ung. lánc și rom. lanț. D. rom. vine și rut. lanc. V. lănțug). Șir de verigĭ de metal care servesc la ținut ceva legat: lanț de ceasornic, de corabie, de cîne [!]. O veche măsură agrară (19 m. 67 în Munt. și 22 m. 30 în Mold.). Pin [!] ext. Șir, continuitate: lanț de munțĭ. Fig. Robie, sclavie, servitute, închisoare: a zăcea în lanțurĭ. Șir, înlănțuire; un lanț de evenimente. A se ținea lanț, a se continua ca un lanț, a se succeda în șir: nenorocirile se țineaŭ lanț. A arunca în lanțurĭ, a pune în închisoare, a întemnița. Fig. A scutura lanțu (saŭ lanțurile), a scutura jugu, a te libera [!] pin [!] forța ta. V. alisidă, prangă, gingirliŭ.
leț și leaț (ea dift.) n., pl. urĭ (orig. comună cu ung. léc, rut. pol. lata, sîrb. letva, d. germ. latte, vgerm. latta, de unde și fr. latte și it. latta. V. corlată). Mold. Lemnu orizontal care e fixat pe stîlpiĭ zaplazuluĭ și susține scîndurile. (Și la acoperiș se pun lețurĭ). – În Munt. est laț și lanț, în Trans. laț [m.], în Munt vest, Olt. lăntéț. Și pázie (Mold.). V. cușac.
lanț s. n., pl. lánțuri