Toate definitiile
LANDÓU, landouri, s. n. 1. Trăsură luxoasă cu patru locuri așezate față în față și cu capota formată din două părți mobile. 2. Cărucior pentru copiii mici, mare și acoperit. – Din fr. landau.
LANDÓU s. v. cărucior.
LANDÓU s.n. 1. Trăsură de lux cu două banchete așezate față în față, al cărei acoperiș, format din două bucăți, se ridică și se lasă după voie. 2. Cărucior de copil, mare și închis. [Var. landau s.n. / < fr. landau, cf. germ. Landauer < Landau – oraș în Germania].
LANDÓU s. n. 1. trăsură de lux cu două banchete față în față, al cărei acoperiș, format din două bucăți, se ridică și se lasă după voie. 2. cărucior de copil, mare și închis. (< fr. landou)
landóu (landóuri), s. n. – Cărucior de copil. Fr. landau; finala ca în carou, erou etc.
*landóŭ n., pl. urĭ (fr. landau, d. Landau, un oraș din Germania, unde acest fel de trăsurĭ aŭ fost [!] fabricate mai întîĭ). Un fel de trăsură boĭerească cu doŭă canapele, ca și berlina, și care, după voință poate fi acoperită, ca cupeurile, saŭ descoperită (rădvan).