Toate definitiile

LÁMBĂ, lambe, s. f. 1. Lanț care leagă crucea proțapului unui car cu capetele osiei; vătrai. 2. Parte proeminentă a unei piese de lemn sau de metal care se îmbucă în scobitura corespunzătoare a altei piese pentru a asigura o îmbinare perfectă; feder. 3. Vergea lată de lemn care se introduce (cu fiecare jumătate din lățimea ei) în ulucele a două scânduri pentru a le îmbina. – Din tc. lâmba.

LÁMBĂ s. 1. vătrai, (reg.) costiş, cruce, întinzătoare, lanţ, lănţuş, scară, tinzătoare, (prin Olt. şi Ban.) scăriţă. (~ la car, căruţă.) 2. feder. (~ la o piesă de lemn.)

LÁMBĂ s. v. coardă, crucea dinainte.

lámbă f., pl. e și lămbĭ. Funia, lanțu saŭ drugu care unește crucea cu capătu osiiĭ din ainte [!] și din apoĭ [!] la car. – În vest (în)-tinzătoare. V. postoroncă.

lámbă (lanț, vergea) s. f., g.-d. art. lámbei; pl. lámbe

LÁMBÁ s. (TEHN.) lambar, lămbuitor, (reg.) scobitor. (~ dulgherului.)

lambá s.f. (reg.) rindea de făcut scobituri.

lambá f. (turc. lambá, cornișă dințată la marginea tavanuluĭ). Scobitură făcută la muchea uneĭ scîndurĭ ca să se îmbuce cu alta. V. lămbuĭesc.

!lambá (rindea, parte a unei piese) s. f., art. lambáua, g.-d. art. lambálei; pl. lambále, art. lambálele