Toate definitiile
LÁMĂ1, lame, s. f. 1. Placă subțire de metal, de material plastic etc., cu diverse întrebuințări (în aparatura tehnică). ♦ Spec. Mică placă dreptunghiulară, subțire și de obicei cu tăișuri pe ambele laturi lungi, care se montează la un aparat de ras. 2. Partea metalică și tăioasă a unui instrument. 3. Placă mică și subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce urmează a fi examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid, liber sau cuprins între doi pereți. – Din fr. lame.
LÁMĂ2, lame, s. f. Gen de mamifere rumegătoare asemănătoare cu cămilele, dar mai mici și fără cocoașă, care trăiesc pe platourile înalte din America de Sud și care, domesticite, sunt folosite ca animale de povară (Lama); animal care face parte din acest gen. – Din fr. lama.
LÁMĂ s. 1. v. tăiş. 2. v. pânză.
LÁMĂ1 s.f. 1. Foaie metalică subțire. 2. Limba (unui cuțit, a unei custuri), fierul, partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. Bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele care trebuie examinate la microscop. 4. Strat foarte subțire de lichid. [< fr. lame, it. lama].
LÁMĂ2 s.f. Animal rumegător din familia cămilei, care trăiește în regiunile de munte ale Americii de Sud. [< fr. lama, cf. peruv. llama].
LÁMĂ1 s. f. 1. foaie metalică subțire. 2. limba (unui cuțit), partea de metal tăioasă a unui obiect. 3. bucată subțire de sticlă pe care se așază substanțele ce trebuie examinate la microscop. 4. strat foarte subțire de lichid. 5. val marin provocat de furtună. (< fr. lame)
LÁMĂ2 s. f. mamifer rumegător din familia camelidelor, care trăiește pe platourile Americii de Sud. (< fr. lama, sp. llama)
lámă (láme), s. f. – 1. Tablă, foaie, placă de metal. – 2. Partea metalică tăioasă a unui instrument. – 3. Foiță fină metalică (de ras). Fr. lame, parțial prin intermediul ngr. λάμα. Este omonim cu lama, s. m. (conducător religios), din fr. lama; și cu lamă, s. f. (zool.) din fr. lama.
1) *lámă f., pl. e (fr. lame, d. lat. lámina și lamna, lamă; it. lama. V. lamelă, laminez, lamură). Drug metalic lat: lamă de plumb, de oțel. Limbă, partea care împunge saŭ taĭe la cuțit, la sabie ș. a.: lamele de Toledo eraŭ renumite odinioară. Lamă de ras, lamă foarte supțire [!] care se fixează într´un mîner și servește la ras barba (inventată de Gheorghe Wolcott Gillette, născut în 1855 la Fond du Lac, Wisconsin, Statele Unite, și mort la 1932).
2) *lámă f., pl. e (fr. lama, d. sp. llama, cuv. peruvian). Un fel de capră peruviană fără coarne, mare cît un măgar. Lîna eĭ e maĭ aspră de cît [!] cea de alpacă orĭ de vigonie.
lámă s. f., g.-d. art. lámei; pl. láme
LAMÁ2, lamez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A prelucra suprafața frontală, circulară a unei găuri cu ajutorul unei lame speciale, când strunjirea este dificilă. – Din fr. lamer.
LAMÁ vb. I. tr. A găuri un material sau a-i netezi suprafața cu o unealtă în formă de lamă, care se rotește în jurul unui ax. [< lamă].
LAMÁ2 vb. tr. (tehn.) a găuri un material, a-i netezi suprafața cu o unealtă în formă de lamă, care se rotește în jurul unui ax. (< fr. lamer)
láma (preot budist) s. m., pl. láma
dálai-láma s. m., pl. dálai-láma
LÁMA1 s. m. invar. Preot-călugăr budist (în Tibet, în Mongolia și la calmuci). ◊ Marele lama sau Lama cel mare = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. – Din fr. lama.
LÁMA s.m. invar. Preot-călugăr budist din Tibet, din Mongolia etc. ◊ Marele lama = șeful suprem al religiei budiste; dalai-lama. [< fr., tib. lama].
LÁMA1 s. m. inv. preot-călugăr budist din Tibet, Mongolia etc. ♦ marele ~ = dalai-lama. (< fr. lama)
*dalaĭ-láma V. lama.
3) *láma m., gen. al luĭ. Preut [!] al luĭ Buda la Mongolĭ și Tibetanĭ. Marele lama saŭ dalaĭ-lama, șefu suprem al religiuniĭ budiste.