Toate definitiile
LÁCĂT, lacăte, s. n. Încuietoare alcătuită dintr-un corp care conține mecanismul de încuiere cu cheia și o toartă care se petrece prin două belciuge (unul prins în partea fixă și celălalt în partea mobilă a obiectului care trebuie închis). ◊ Expr. A avea (sau a-și pune) lacăt la gură = a-și impune tăcere. [Var.: (reg.) lăcátă s. f., lăcát s. n.] – Din magh. lakat.
lácăt (lácăte), s. n. – Mecanism de închis cu toartă. – Var. (Trans., Mold.) lăcată. Mag. lakat (Cihac, II, 511; DAR; Gáldi, Dict., 93), cf. sb., cr., slov. lokot, pus în legătură cu it. lucchetto (Berneker 729), fr. loquet. – Der. lăcătuș, s. m., din mag. lakatos, cf. rut. ljokotos; lăcătui, vb.; lăcătușerie, s. f.
lacát (Mold. sud) și lácăt (vest) n., pl. e, și lacátă (Mold. nord) f., pl. lăcățĭ (ung. lakat [de unde și sîrb. lokot, nsl. lókat. loket], d. it. lucchetto, care vine d. fr. loquet, rătez, clanță, dim. d. vfr. loc, engl. lock, lacat, ol. luiken, got. lukan, a încuĭa. Rut. [d. rom.] lakáta, ngr. [d. it. lukéton]). Încuĭetoare atîrnată de belcĭuge la o ușă și care se închide și se deschide cu ajutoru uneĭ cheĭ. A fi cheĭa și lacătu, a fi stăpîn care păstrează și împarte bunătățile (a avea pînea [!] și cuțitu). A pune lacăt guriĭ, a-țĭ stăpîni vorba.
LĂCÁT s. n. v. lacăt.
lacát (Mold. sud) și lácăt (vest) n., pl. e, și lacátă (Mold. nord) f., pl. lăcățĭ (ung. lakat [de unde și sîrb. lokot, nsl. lókat. loket], d. it. lucchetto, care vine d. fr. loquet, rătez, clanță, dim. d. vfr. loc, engl. lock, lacat, ol. luiken, got. lukan, a încuĭa. Rut. [d. rom.] lakáta, ngr. [d. it. lukéton]). Încuĭetoare atîrnată de belcĭuge la o ușă și care se închide și se deschide cu ajutoru uneĭ cheĭ. A fi cheĭa și lacătu, a fi stăpîn care păstrează și împarte bunătățile (a avea pînea [!] și cuțitu). A pune lacăt guriĭ, a-țĭ stăpîni vorba.