Toate definitiile

LÁCRĂMĂ s. f. v. lacrimă.

lácrămă f., pl. lacrămĭ și lăcrămĭ (lat. lacrima; vgr. dákryma; it. sp. pg. lágrima, pv. lagrema, fr. larme). Apă sărată care picură din ochĭ cînd simțĭ o mare durere trupească orĭ sufletească, o mare bucurie saŭ admirațiune: a fi emoționat pînă la lacrămĭ. Lacrămĭ de crocodil, lacrămĭ ipocrite (pin [!] aluz. la bobițele pe care le are crocodilu în prejuru [!] ochilor și care seamănă a lacrămĭ). A plînge cu lacrămĭ amare, a plînge cu mare întristare. A șterge cuĭva lacrămile, a-l mîngîĭa. A plînge, a rîde cu lacrămĭ, a plînge cu multă durere, a rîde cu mare poftă. A avea lacrămĭ în voce, a vorbi abea [!] stăpînindu-țĭ lacrămile. – L. N. și lácrimă, pl. ĭ saŭ e.

LĂCRĂMÁ¹ vb. I. v. lăcrima.

LĂCRĂMÁ² vb. I. v. reclama.

lăcrăméz v. intr. (lat. lácrimo, -áre, it. lagrimare, sp. lagrimear). Îmĭ ĭese lacrămĭ, vărs lacrămĭ: a lăcrăma de usturime, de durere, de bucurie. – Și lăcl- (Cod. Vor. 129, 3). V. înlăcrămez.