Toate definitiile
LÁCOM, Ă, lacomi, -e, adj. 1. (Adesea adverbial) Care mănâncă și bea cu poftă exagerată; căruia îi place să mănânce mult, mâncăcios. 2. Fig. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”, „de”, „după”) Avid, nesățios. – Din sl. lakomŭ.
LÁCOM adj. 1. v. mâncăcios. 2. v. hrăpăreţ. 3. v. avid.
LÁCOM adj. v. ahtiat, avid, dorit, dornic, jinduit, jinduitor, râvnitor.
lácom (lácomă), adj. – 1. Mîncăcios, gurmand, nesătul. – 2. Vorace, devorator. – Megl. lacum. Sl. (bg.) lakomŭ (Miklosich, Lexicon, 331; Cihac, II, 163; Conev 86; DAR). – Der. lăcomos, adj.; lăcomește, adv.; lăcomi, vb., din sl. lakomiti sę, bg. lăkomja se; lăcomie, s. f., din sl. lakomije, bg. lakomija. – Din rom. provine mag. lákom (Edelspacher 24) și săs. lâkom, lâkomisch.
lácom, -ă adj. (vsl. lakomŭ). Avid, pofticĭos, nerăbdător să apuce ceĭa ce dorește: lupu e lacom de carne, porcu e animalu cel maĭ lacom. Fig. Om lacom de banĭ, de glorie. Adv. Cu lăcomie: a mînca lacom.