Ultimele cuvinte cautate: oglindi iluzionist romanță
DefinitiiSinonimeAntonimeExtensie cautare direct din browser
DEXro - DEX Online - Dictionar Explicativ Roman
Caută

Toate sursele
Definitii
Sinonime
Antonime
Traducere

Roman - Englez - Dictionar Roman Englez
Englez - Roman Dictionar Englez Roman - Dictionar Englez Roman






Toate definitiile

DE JÚRE loc. adv. Formulă care invocă latura juridică, legală a unei situații, traducându-se „de drept”, „potrivit legii”. [Pron. -iu-., var. de iure. / < lat. de jure – de drept].

JURÁ, jur, vb. I. 1. Tranz. și refl. A afirma, a declara ceva sub jurământ, a depune un jurământ. ◊ Tranz. A întări, a confirma la judecată, prin jurământ, o depoziție sau o mărturie. ◊ Refl. A promite prin jurământ. 2. Refl. (Pop.) A se afurisi, a se blestema (pentru a întări cele afirmate). 3. Tranz. (Pop.) A ruga pe cineva cu stăruință; a implora, a conjura. – Lat. jurare.

JURÁ vb. (înv.) a se făgădui, a se jurui, a sufleţi. (Se ~ că e cum spune.)

JURÁ vb. v. afurisi, blestema, conjura, implora.

jurá (júr, át), vb.1. A întări, a promite prin jurămînt. – 2. A afirma, a declara ceva sub jurămînt. – 3. A blestema, a afurisi. – 4. A obliga sub jurămînt. – 5. A implora, a ruga fierbinte. – 6. (Refl.) A afirma, a declara solemn. – 7. (Refl.) A se angaja, a-și lua asupră. – Var. (Mold.) giura. Mr. giur, giurare, megl., istr. jur. Lat. iūrāre (Pușcariu 926; Candrea-Dens., 927; REW 4630; DAR), cf. it. giurare, prov., cat., sp., port. jurar, fr. jurer. Este dublet al lui înjura (mr. ngiur, megl. anjur), vb. (a blestema), cu pref. verbal în- (după Pușcariu, 866; Candrea-Dens., 868; Pușcariu, Dacor., VIII, 109 și DAR, acesta ar proveni din lat. iniūriāre, cf. fr. injurierrom. injuria. Această ipoteză nu pare probabilă; în celelalte limbi romanice, vb. este neol., iar exemplul sard. ndzurdzare, dat de Pușcariu, nu are valoare, cf. Wagner 112). Der. jurat, s. m. (cetățean ales să ia parte la judecarea unor cauze penale); jurător, s. m. (martor; funcționar care a depus jurămîntul); jurămînt, s. n. (afirmare, promisiune solemnă), cf. megl. jurămint, din lat. iūramentum (Pușcariu 928; Candrea-Dens., 929; REW 4628; DAR), sau mai probabil der. intern, cu suf. -mînt, cf. crezămînt, legămînt; jurui, vb. (a promite solemn, a se angaja, a făgădui, a face o promisiune; a promite căsătorie), cuvînt folosit în Mold. și Trans., pe care Drăganu, Dacor., IV, 759-62 și DAR îl derivă din mag. gyürü „inel”, gyürüzni „a promite căsătoria” (ipoteză care lasă neexplicat primul sens, curent din sec. XVI, și care nu pare necesară, avînd în vedere sp. prometer „a se obliga”, prometido „logodnic”); juruită, s. f. (promisiune, obligație); juruință, s. f. (promisiune). – Din rom. provin mag. zsurál „a blestema” și rut. žuraty „notabil” (Candrea, Elemente, 408).

2) jur, a -á v. intr. (lat. jurare, a jura, d. jus, juris, drept, dreptate; it. giurare, pv. cat. sp. pg. jurar, fr. jurer. Rudă cu just). Iaŭ martur pe Dumnezeŭ saŭ altă autoritate pe care o cred sacră: jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat. Mă oblig pin jurămînt, promit serios: jur supunere cuiva. V. tr. Blestem pe cineva dacă nu va face ceva: te jur să facĭ așa cum țĭ-am spus. V. refl. Jur, afirm bazat pe religiune saŭ pe altă credință: mă jur pe cruce, pe onoare că spun adevărat, mă jur să fac (saŭ: că voĭ face) un spital. V. zăŭ.

jurá (a ~) vb., ind. prez. 3 júră

júră! interj. (reg.) vino! haide!.


 
Copyright (C) 2004-2020 DEX online. Copierea definitiilor este permisa sub licenta GPL , cu conditia pastrarii acestei note | Termeni si conditii