Toate definitiile
JUDÉȚ, (I, 1, 2) județi, s. m., (I, 3, 4, II) județe, s. n. I. 1. S. m. (În vechea organizare a Țării Românești) Denumire dată cârmuitorului unui oraș; primar. 2. S. m. (Învechit și regional) Judecător (1). 3. S. n. Judecată (3). 4. S. n. (Înv.; în religia creștină) Judecata de apoi. II. S. n. 1. (În vechea organizare a Țării Românești) Împărțire administrativ-teritorială, corespunzătoare ținutului în Moldova. 2. Unitate administrativ-teritorială, în România, în componența căreia intră mai multe orașe și comune. – Lat. judicium.
JUDÉŢ s. v. acţiune, animozitate, cauză, ceartă, conflict, decizie, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, hotărâre, învrăjbire, judecată, judecător, litigiu, neînţelegere, primar, proces, sentinţă, verdict, vrajbă, zâzanie.
judéț1 (primar, judecător) (înv.) s. m., pl. judéți
judéț2 (unitate administrativă, judecată) s. n., pl. judéțe; abr. (unitate administrativă) jud.
JUDÉȚ, (I, 1, 2) județi, s. m., (I, 3, 4, II) județe, s. n. I. 1. S. m. (În vechea organizare a Țării Românești) Denumire dată cârmuitorului unui oraș; primar. 2. S. m. (Învechit și regional) Judecător (1). 3. S. n. Judecată (3). 4. S. n. (Înv.; în religia creștină) Judecata de apoi. II. S. n. 1. (În vechea organizare a Țării Românești) Împărțire administrativ-teritorială, corespunzătoare ținutului în Moldova. 2. Unitate administrativ-teritorială, în România, în componența căreia intră mai multe orașe și comune. – Lat. judicium.
JUDÉŢ s. 1. (IST.) şoltuz, (prin Mold.) voit. (~ al unui oraş.) 2. (înv.) sud, (înv., în Bucov.) beţârc, (înv., în Transilv.) comitat, (înv., în Mold.) ţinut, (înv., în Transilv.) varmeghie. (~ul Bihor.)
JUDÉŢ s. v. acţiune, animozitate, cauză, ceartă, conflict, decizie, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuţie, disensiune, dispută, divergenţă, gâlceavă, hotărâre, învrăjbire, judecată, judecător, litigiu, neînţelegere, primar, proces, sentinţă, verdict, vrajbă, zâzanie.
judéț (judéțe), s. n. – 1. Judecată, cercetare a unei cauze judiciare. – 2. Tribunal, for. – 3. Împărțire administrativă, ținut. – 4. (S. m.) Judecător, magistrat. – 5. (S. m.) Guvernator, conducător, căpetenie. – Mr. giudeț, megl. județ. Lat. iūdĭcium (Pușcariu 915; Candrea-Dens., 909; REW 4601; DAR), cf. it. giudizio, sp. juicio. Ipoteza lui Byck-Graur 34, care îl explică pe județ, prin jude, pl. judeci, pare improbabilă; cf. și S. Pop, Dacor., VIII, 62. – Der. județean, adj. (provincial). Cf. der. neol. judiciar, adj., din fr. judiciaire; judicios, adj., din fr. judicieux.
judéț n., pl. e (lat. judĭcium. La înț. de „judecător”, poate să fi influențat vsl. sondĭcĭ, judecător). Vechĭ. Judecător: județu de apoĭ. Judecător (pl. tot e, ca și ajutor). Primar (urban saŭ rural): Hrăjit Lucacĭ județul de în Cetatea Brașovului (Cor.), craiul să pună gĭudețele sale și să împartă țara (Ur.), am ajuns în satu în care era el județ (Sadov. VR. 1911, 4, 60). Azĭ. District, ținut, diviziune administrativă (Munteniĭ ziceaŭ județ. Modoveniĭ ținut): România are 71 de județe (numite de multe orĭ după numele rîuluĭ care le străbate), administrate de un prefect și de un consiliŭ de 21 de membrĭ (consiliŭ județănesc). V. jandarm, șoituz, pîrcălab, pîrgar, ispravnic.