Toate definitiile

JÁPIŢĂ s. (TEHN.) cătuşă, (reg.) proţăpel. (~ la jug.)

JÁPIȚĂ, japițe, s. f. Bucată de lemn sau de fier îndoit, așezat deasupra proțapului și formând scobitura în care se prinde jugul. – Bg. žabica „broscuță”.

jápiță (vest) și jámpiță (est) f., pl. e (cp. cu germ. zug, șir, alaĭ, trăsură, și spitze, vîrf, și cu bg. žabica, broscuță). Adausu de deasupra proțapuluĭ pin care trece ciocîlteu și care ține jugu. – (Forma jap- în rev. I Crg. 3, 89 și Răsadu 1, 30).

jápiță s. f., g.-d. art. jápiței; pl. jápițe

jăpițá, jăpițéz, vb. I (reg.) a lovi cu nuiaua pe cineva; a jostări.