Toate definitiile

IÚRTĂ, iurte, s. f. Locuință demontabilă, specifică pentru populațiile nomade mongole sau turcice, de formă conică (la mongoli) sau semisferică (la turci), alcătuită dintr-un schelet din zăbrele de lemn în formă de cerc, acoperit cu pâslă. – Din rus. iurta.

IÚRTĂ s.f. Colibă din pâslă, din piei etc., folosită de nomazii din Asia Centrală. [< rus. jurta].

IÚRTĂ s. f. colibă din pâslă, din piei etc. folosită de nomazii din Asia Centrală. (< rus. iurta)

iúrtă s. f., g.-d. art. iurtei; pl. iúrte