Toate definitiile

IÚREȘ, iureșuri, s. n. Asalt, năvală, atac; mers impetuos; fugă, goană. [Var.: (reg.) iúrăș, (înv.) iúruș s. n.] – Din tc. yürügüș.

IÚREŞ s. v. asalt.

iúreș (iúreșuri), s. n. – Asalt, năvală, goană. – Var. iuruș. Mr. iurușe, megl. iruși. Tc. yürü(yü)ș (Roesler 593; Cihac, II, 588; Pascu, Beitragë, 52), cf. bg. juruš, sb. juriš, ngr. γιουρούσι. – Der. iuruși, vb. (a invada, a asalta).

ĭúruș n., pl. urĭ și e (turc. ĭürüĭüš, ĭüriš, mers, asalt). Năvală: a da, a face ĭuruș. – Și ĭúreș (Munt.), ca contuș, -eș orĭ ratuș, -eș. V. ĭama.

iúreș s. n., pl. iúreșuri