Toate definitiile

IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. recipr. A fi îndrăgostit, a simți o mare afecțiune pentru o persoană de sex opus. ♦ Refl. recipr. A avea relații sexuale cu o persoană de sex opus. 2. Tranz. și refl. recipr. A ține extrem de mult la cineva sau la ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti.

IUBÍ vb. 1. a (se) îndrăgi, a (se) plăcea, (înv.) a (se) libovi. (L-a ~ de cum l-a văzut.) 2. (pop.) a se drăgosti. (Se ~ cu ea.) 3. v. plăcea.

IUBÍ vb. v. dori, jindui, pofti, râvni, voi, vrea.

A (se) iubi ≠ a (se) urî

A iubi ≠ a urî

A se iubi ≠ a se urî

iubí (iubésc, iubít), vb. – A fi îndrăgostit. – Var. (înv.) liubi. Sl. ljubiti (Miklosich, Slaw. Elem., 29; Cihac, II, 151; DAR), cf. bg. ljubă, sl. ljubiti, rut. ljubyty, rus. ljubitĭ. Este cuvînt comun (ALR, I, 249). – Der. iubire, s. f. (dragoste); iubit, s. n. (dragoste); iubit, s. m. (persoană iubită, drăguț, amant); iubită, s. f. (amantă, ibovnică, drăguță); iubitor, adj. (care iubește); iubeț, adj. (pasionat); iubăreț, adj. (pasionat); (l)iuboste, s. f. (înv., dragoste), cu var. iboste, s. f. (dragoste), din sl. *ljubostĭ; libov, s. n., (înv., dragoste), din sl. *ljubovĭ, cf. bg. libov; libovi, vb. refl. (Bucov., a se desfăta, a se distra, a trîndăvi), din sl. ljubovati, cf. rus. ljubovati sja; ibovnic (var. libovnic), s. m. (amant, iubit), din sl. ljubovnikŭ, cf. bg. libovnik; ibovnică, s. f. (amantă, concubină, țiitoare); preaiubi, vb. (înv., a face dragoste), format pe baza sl. prĕljubiti.

ĭubésc v. tr. (vechĭ lĭubesc, ca în Ps. S. 118, 140, d. vsl. lĭubiti, rudă cu lat. libére, a-țĭ plăcea să, și germ. lieben, a ĭubi. V. libov, ibovnic). Simt afecțiune, amiciție, gust, inclinațiune [!] pentru cineva saŭ ceva, mĭ-e drag, îmĭ place: Romeo o ĭubea pe Julieta, părințiĭ ĭubesc copiiĭ, soldatu ĭubește patria, învățațiĭ ĭubesc știința. – Fam. e maĭ uzitat mĭ-e drag și îmĭ place.

iubí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 să iubeáscă