Toate definitiile

IRÓNIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conține, care exprimă o ironie; înțepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.

IRÓNIC adj. persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, (fig.) înţepător. (Ton ~.)

IRÓNIC, -Ă adj. Care face ironii, care exprimă o ironie; înțepător. [Cf. fr. ironique].

IRÓNIC, -Ă adj. care ironizează, care exprimă ironie; înțepător. (< fr. ironique, lat. ironicus)

*irónic, -ă adj. (vgr. eironikós, lat. irónicus). Plin de ironie: om, discurs, surîs, gest ironic. Adv. Cu ironie: a surîde ironic.

irónic adj. m., pl. irónici; f. irónică, pl. irónice