Toate definitiile
IRÍDIU s. n. Element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puțin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, întrebuințat la confecționarea unor instrumente fizice și chirurgicale, a vârfurilor de peniță pentru stilouri sau, sub forma aliajelor cu platina, pentru cupluri termoelectrice. [Var.: irídium s. n.] – Din fr. iridium.
IRÍDIU s.n. Element chimic; metal rar, asemănător platinei, foarte dur și rezistent la acțiuni chimice. [Pron. -diu, var. iridium s.n. / < fr. iridium].
IRÍDIU s. n. metal rar, asemănător platinei, dur și rezistent la acțiuni chimice. (< fr. iridium)
*irídiŭ n. (lat. științific iridium, d. lat. íris, íridis. E un cuv. făcut de chimistu englez Tennant. V. iris). Chim. Un metal argintiŭ bi- și tetravalent (descoperit la 1803) care se află într´unele minerale de platină și ale căruĭ disoluțiunĭ aŭ colorile [!] curcubeuluĭ. Are o greutate atomică de 193.