Toate definitiile

IPOSTÁZĂ, ipostaze, s. f. Stare, situație în care se găsește cineva sau ceva; aspect, înfățișare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s. n.] – Din fr. hypostase.

IPOSTÁZĂ s. 1. v. aspect. 2. v. situaţie. 3. v. împrejurare.

IPOSTÁZĂ s.f. 1. (La Platon) Fiecare dintre cele trei substanțe spirituale (individul – unul, intelectul și sufletul) care împreună cu materia constituie lumea inteligibilă. ♦ (În teologia creștină) Fiecare entitate a trinității. 2. (Gram.) Schimbare a categoriei gramaticale. 3. Stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare. [Var. ipostas s.n. / < fr. hypostase, cf. gr. hypostasis – ținere].

IPOSTÁZĂ s. f. 1. stare, situație în care se găsește cineva; aspect, înfățișare. 2. (la Plotin) fiecare dintre treptele ierarhice ale principiului divin. 3. (în teologia creștină) fiecare entitate a trinității. (< fr. hypostase)

*ipostáză f., pl. e (vgr. ῾ypóstasis, ceĭa ce e dedesupt [!], temelie, sediment, ființă, persoană). Med. Sediment, depozit (de ex., în urină). Teol. Ființă, persoană. – Vechĭ ipostás, n., pl. urĭ și e (ngr.). V. stat 1.

!ipostáză (-pos-ta-/-po-sta-) s. f., g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze