Toate definitiile
ienicér (ienicéri), s. m. – Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești. – Var. ianicer. Mr. γianițar, megl. ianiciar. Tc. yani çeri „oștire nouă” (Șeineanu, II, 224; Lokotsch 954). – Der. ieniceresc, adj. (de ieniceri); ienicerește, adv. (ca ienicerii; în chip crud, nemilos); ienicerime, s. f. (ceată de ieniceri).
IENICÉR, ieniceri, s. m. Soldat din corpul de elită al vechii infanterii turcești, recrutat la început dintre prizonierii de război, iar mai târziu dintre copiii turciți ai populațiilor creștine. [Var.: (înv.) ianicér, -i s. m.] – Din tc. yeniçeri.
ienicér (ianicér), ienicéri (ianicéri), s.m. (înv.) 1. soldat turc pedestru din garda Sultanului (recrutat la început din prizonierii de război, dintre copiii turciți ai populațiilor creștine). 2. (fig.) tâlhar, bandit.
ĭenicér și inicér și (Munt.) ĭanicér m. (turc. ĭeni-čeri, oaste noŭă; rus. ĭanyčár, germ. janitschar). Soldat din infanteria înființată de Murat I la 1330 și compusă din tinerĭ creștinĭ turcițĭ. Ĭa [!] a format garda sultanuluĭ Turciiĭ pînă la 1826, cînd, din cauza aroganțeĭ eĭ, a fost măcelărită și suprimată din ordinu luĭ Mahmud II. – Fals eni-. V. mameluc și pretorian.