Toate definitiile

IDIÓT, -OÁTĂ, idioți, -oate, adj., s. m. și f. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care suferă de idioție; tâmpit, cretin, imbecil. 2. Adj. (Despre manifestări ale ființelor) Care manifestă, care exprimă, care denotă nerozie, stupiditate etc. [Pr.: -di-ot] – Din fr. idiot.

IDIÓT adj., s. 1. adj., s. (MED.) cretin, imbecil, tâmpit, (rar) tâmp, (prin Transilv., Mold. şi Bucov.) mut. (Om ~.) 2. adj. stupid, tâmpit. (O glumă ~oată.)

IDIÓT, -OÁTĂ adj., s.m. și f. (Om) lipsit complet de inteligență; tâmpit. [Pron. -di-ot. / < fr. idiot, lat. idiota, gr. idiotes].

IDIÓT, -OÁTĂ adj., s. m. f. (om) lipsit complet de inteligență; cretin. (< fr. idiot, lat. idiota)

idiót (idioátă), adj. – Cretin, tîmpit. Fr. idiot. – Der. idioție, s. f. (debilitate mintală maximă); idioțenie, s. f. (idioțenie; tîmpenie); idiotism, s. n., din fr., și înainte (sec. XVIII) din gr. ἰδιωτισμός. – Comp. idiomel, adj. și s. n. (imn bisericesc cu melodie proprie), din ngr. ἰδιόμελος.

*idiót, -oátă adj. și s. (fr. idiot, lat. idióta, idiot, d. vgr. idiótes, care n´are educațiune liberă, neînvățat, necercat în lume, prost). Prost, stupid: om idiot, casă de construcțiune idioată. Adv. A vorbi idiot.

idiót (-di-ot) adj. m., s. m., pl. idióți; adj. f., s. f. idioátă, pl. idioáte