Toate definitiile

iáscă s. f. – Nume dat mai multor ciuperci parazite, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor (Fomes igniarius). – Mr., megl. iască. Lat. ēsca (Diez, I, 163; Densusianu, Hlr., 189; Pușcariu 759; Candrea-Dens., 804; REW 2913; DAR), cf. alb. eskë, askë (Meyer 97; Philippide, II, 640), it., prov. esca, fr. èche, sp. yesca, ngr. ἤσϰα, ἴσϰα. Forma de pl. iești (DAR), este practic ieșită din uz. – Der. iescos, adj. (ca iasca, uscat). Din rom. provin sb. jeska „hrană” (Candrea, Elemente, 406), țig. yeska (Wlislocki 92).

IÁSCĂ s. (BOT.) 1. (Fomes igniarius) (Munt.) babiţă, (Mold.) băcălie, (Transilv.) copită. 2. (Ganoderma applanatum) = babiţă, băcălie de fag.

IÁSCĂ s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic (Fomes și Phellinus). ◊ Expr. A se face iască = a) a se usca; b) a slăbi foarte mult. – Lat. esca „hrană; medicament”.

ĭáscă f. fără pl., care ar fi ĭește, ca muște, saŭ ĭeștĭ, ca ĭernĭ (lat. êsca, nutriment, momeală, nadă; it. esca, nadă, ĭască; pv. esca, fr. êche, sp. yesca, ĭască; ngr. iska, sîrb. jeska, atracțiune. P. ê, cp. cu seară, teacă, teară). Un fel de burete care crește pe arborĭ și care, prinzînd scînteĭa amnaruluĭ, se aprinde și servește la ațîțat focu (fomes igniarius saŭ fomes fomentarius). Fig. Aliment fără gust: pînea asta e curată ĭască!

IÁSCĂ s. (BOT.) 1. (Fomes igniarius) (Munt.) babiţă, (Mold.) băcălie, (Transilv.) copită. 2. (Ganoderma applanatum) = babiţă, băcălie de fag.

IÁSCĂ s. f. Nume dat mai multor ciuperci parazite în formă de copită de cal, uscate și tari, care cresc pe trunchiul arborilor și care, tratate special, erau folosite, în trecut, la aprins focul sau, în medicina populară, ca hemostatic (Fomes și Phellinus). ◊ Expr. A se face iască = a) a se usca; b) a slăbi foarte mult. – Lat. esca „hrană; medicament”.

iáscă s. f.