Toate definitiile

haín (haínă), adj. – 1. (Înv.) Trădător, necredincios. – 2. Perfid, rău la inimă, hapsîn. – Mr. hăin. Tc. hayin (Röesler 606; Șeineanu, II, 197; Lokotsch 784; Ronzevalle 84), cf. ngr. χαῖνης, alb. hain „hoț”, sb. hain. – Der. haini, vb. refl. (înv., a trăda; a se răscula); hainie, s. f. (trădare; rebeliune, răzmeriță); hainlîc, s. n. (trădare). Sec. XVII, toți der. sînt înv.

HAÍN, -Ă, haini, -e, adj. 1. Rău la inimă, fără milă, crud, hapsân, câinos. 2. (Înv.) Trădător, sperjur, necredincios. – Din tc. hain.

HAÍN adj. v. trădător.

HAÍN adj., adv., s. 1. adj., adv. v. rău. 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. v. crud.

Hain ≠ milos, milostiv

2) haĭ și aĭ (în est și haĭn, hăĭ și ăĭ) interj. de întrebare (cînd întrebatu tace): Nu țĭ-am spus eu? Haĭ?

haín, -ă adj. (turc. [d. ar.] haĭin, trădător, perfid; ngr. hainis, sîrb. hain). Vechĭ. Trădător, rebel. Azĭ. Răŭ, perfid, crud, afurisit: om hain, inimă haină. Adv. S´a purtat hain.

haĭn, V. haĭ 2.

haín adj. m., pl. haíni; f. haínă, pl. haíne