Toate definitiile
H s. m. invar. A zecea literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană fricativă laringală, velară sau palatală (2)). ◊ Ora H = oră secretă, legată de momentul în care trupele pornesc la atac; moment stabilit pentru începerea unei acțiuni. [Pr.: ha].
h1 (literă) [cit. haș / hî] s. m. / s. n., pl. h / h-uri
h2 (sunet) [vit. hî] s. m., pl. h
h m. A opta literă a alfabetuluĭ. Reprezentă [!] un sunet suflat (cum face pisica speriată) înrudit cu f și v, precum se vede din stuf-stuh, vulpe-hulpe. În limba latină, h se pronunța maĭ slab și n´a persistat în cea românească (habere-avere). În cuvinte ca hulpe, hultur provine din v. În unire cu c și g, nu servește de cît [!] să păstreze acestor litere sunetu gutural, ca în chem, chin, ghem, ghimpe.