Toate definitiile

GHIMBÉR s. m. Plantă erbacee din regiunile tropicale, cu rizom aromatic bogat în uleiuri eterice (Zingiber officinale). [Var.: ghimbír s. m.] – Din magh. gyömbér.

GHIMBÉR s. (BOT.; Zingiber officinale) (reg.) rădăcină-de-piper-alb.

ghímber s. m. – Plantă erbacee tropicală, aromatică. – Var. (înv.) ghimbir, imbir. Mag. gyömber (Cihac, II, 601; Gáldi, Dict., 91), cf. sb., cr. gjumber; var., din rut. imber (sec. XVIII).

ghimbér și -ír m. ca plantă și n. ca substanță (sîrb. gjumbir, ung. gyömbér, rus. inbirĭ, pol. imbir, germ. ingber, ingwer, fr. gingembre, it. zénzero, zenzévero, zenzóvero, sp. pg. gengibre, ar. zingebil, turc. zinğefil, zenğefil, ngr. tzintzevron, vgr. ziggiberis, lat. zingiber, zinziber). O plantă erbacee originară din sudu Asiiĭ și cultivată azĭ în Mexic și maĭ ales în Jamaĭca (zingiber officinále saŭ amómum zingiber). Rădăcina eĭ e aromatică și e bună contra durerilor de dințĭ, contra dispepsiiĭ atonice și p. cataplazme [!] revulsive. – Se zicea și imbír¹ (după rus. și pol.). V. zurumbat.

ghimbér/ghimbír s. m.