Toate definitiile

GHEMUÍ, ghemuiesc, vb. IV. 1. Refl. A se face, a se strânge ca un ghem¹ (1), a se înghemui. 2. Refl. și tranz. A (se) strânge în număr mare pe un spațiu redus; a (se) înghesui. – Ghem¹ + suf. -ui.

GHEMUÍ vb. 1. v. chirci. 2. v. îngrămădi. 3. a (se) încârliga, a (se) încolăci, a (se) încovriga, a (se) înfăşura, a (se) învălătuci, a (se) răsuci, a (se) suci, (reg.) a (se) covriga, a (se) încolătăci, (înv.) a (se) învălui. (Se ~ în jurul...)

A se ghemui ≠ a se îndrepta

ghemuĭésc v. tr. (d. ghem). Fac ca ghemu, grămădesc, îndes: nu ghemui haĭnele în cufăr, că se mototolesc; vizitiu ghemuise o mulțime de Jidanĭ în diligență. V. refl. Mă tupileu, mă strîng ca ghemu: hoțu se ghemuise supt [!] masă. Mă aglomerez, mă îndes, mă înghesuĭesc: caliciĭ se ghemuĭaŭ la pomană. – Și înghemuĭesc. Și ghebuĭesc: orașu e cît un pumn, ghebuit în tîmpla munteluĭ (ChN. I, 249).

ghemuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ghemuiésc, imperf. 3 sg. ghemuiá; conj. prez. 3 să ghemuiáscă