Toate definitiile

FĂCẮU, făcaie, s. n. Roată de moară cu fus vertical; p. ext. moară mică (întrebuințată pe apele de munte) având o astfel de roată. – Et. nec.

FĂCĂU s. v. blid, căuş, ciutură, cupă.

făcău, făcáie, s.n. (reg.) 1. arborele, fusul unei pietre de moară. 2. fusul și roata morii. 3. aripa morii de vânt. 4. râșniță.

1) făcắŭ n., pl. ăĭe (d. făc-ăluĭesc). Munt. La unele morĭ de apă, roata mișcătoare cu cupe cu tot și cu lemnu numit titirez. Moară mică. A ajunge de la moară la făcăŭ (saŭ la rîșniță), a ajunge din cal măgar, a decădea. V. cĭutură.

2) făcắŭ și focắŭ adj. m. (ung. fakó). Trans. Pămîntiŭ, întunecat, negricĭos: e cam focăŭ la față. Despre oĭ, cu lîna gălbuĭe întunecată.

făcắu s. n., art. făcắul; pl. făcáie