Toate definitiile

FĂCĂLÉȚ, făcălețe, s. n. Băț gros și neted, întrebuințat la mestecatul mămăligii, la întinderea foii de aluat etc.; melesteu, vergea. – Cf. magh. fakalán.

FĂCĂLÉŢ s. 1. (pop.) melesteu, mestecău, (reg.) culeşer, mămăligar, mămăligător, mămăligău, mămăligoi, mestecar, mestecălău, mestelnic, (prin Ban.) brucelnic, brucer, (Maram.) tocănău, (Maram. şi Transilv.) tocăner. (~ pentru mă-măligă.) 2. v. sucitor.

făcăleț n., pl. e (ung. fa-kalán. V. făcăluĭesc). Sud. Melesteŭ, culeșer, băț de amestecat mămăliga.

făcăléț s. n., pl. făcăléțe