Toate definitiile

FÂRTÁT, fârtați, s. m. (Pop.) Prieten nedespărțit al cuiva, legat de el prin jurământ până la moarte; frate de cruce. ♦ Tovarăș, ortac. ♦ Termen cu care se adresează cineva unui prieten sau cuiva căruia ține să-i arate prietenie. [Var.: fărtát s. m.] – Din *frătat (< frate + suf. -at, după sl. pobratim < bratŭ „frate”).

FÂRTÁT s. v. amic, frate de cruce, prieten, tovarăş.

fîrtát (fârtáți), s. m. – 1. Frate de cruce; legătură de rudenie spirituală contractată voluntar între prieteni, printr-un jurămînt, amestec de sînge și alte ritualuri care, în credința poporului, îi face pe acești prieteni să devină rude de sînge. – 2. Tovarăș, ortac. – Var. (rare) fărtat, furtat. Mr. fîrtat, megl. fărtat, furtat. Part. de la lat. fratrāre, al cărui rezultat s-a pierdut în rom., dar cf. mr. mfărtare. Obiceiul pare de origine sl. După Pușcariu 644 și DAR, de la frate, cu suf. participial -at; după Schuchardt, ZRPh., I, 481 și Skok, Arch. Rom., VIII, 142, de la frate, pe baza unui model sl. care nu se indică. Cf. Hasdeu, Col. lui Traian, 1876, 466. – Der. fîrtăciune, s. f. (înv., frăție de cruce); fîrtăți, vb. refl. (a se face frate de cruce); fîrtăție, s. f. (frăție de cruce); nefîrtatul, s. m. (dracul); înfîrtăți, vb. (a înfrăți).

fîrtát m. (din *frătat, d. fráte). Amic intim, frate de cruce. – Și furtat (Arg.). V. surată.

fârtát (pop.) s. m., pl. fârtáți

FĂRTÁT s. m. v. fârtat.

FARTÁ vb. tr. a unge schiurile cu fart. (< fr. farter)

FARTÁ vb. I. tr. A unge schiurile cu fart. [< fr. farter].