Toate definitiile

FUGĂRÍ, fugăresc, vb. IV. Tranz. A urmări pe cineva fugind în urma lui, a pune pe fugă¹; a goni, a alerga. ♦ Refl. recipr. (Despre două sau mai multe ființe) A fugi unul după altul. – Fugă¹ + suf. -ări.

FUGĂRÍ vb. 1. a alerga, a goni. (Îl ~ prin toată curtea.) 2. a hăitui, a urmări, (rar) a prigoni, (înv. şi reg.) a pripi, (prin Transilv.) a păfuga, a poteri. (A ~ armata duşmană până la Vaslui.)

fugărésc v. tr. (d. fugar. Urmăresc fugind: cavaleria l-a fugărit pe dușman. V. refl. Olt. Mă refugiez: izbește cu bîta într´o căpățînă de cal, unde se fugărise moroĭu (Șez. 1922, 54).

fugărí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. fugărésc, imperf. 3 sg. fugăreá; conj. prez. 3 să fugăreáscă