Toate definitiile

FONF, FOÁNFĂ, fonfi, foanfe, adj. (Despre oameni) Care vorbește pe nas, care pronunță nazal; care vorbește cu dificultate; fonfăit, fârnâit², fornăit². – Formație onomatopeică.

FONF adj., s. fârnâit, fonfăit, fornăit, (reg.) mohnăit. (Un om ~.)

fonf, foánfă adj. (imit., ca și fofolog). Care nu poate vorbi (fiind-că ĭ-aŭ căzut dințiĭ orĭ din altă cauză), prost, idiot.

fonf adj. m., pl. fonfi; f. foánfă, pl. foánfe