Toate definitiile
FÍNE s. n. (Livr.) Sfârșit. ◊ Loc. adv. În fine = a) în sfârșit; b) în concluzie. – Din it. fine, fr. fin, enfin.
FÍNE s. 1. v. capăt. 2. v. sfârşit.
FÍNE s. v. deznodământ, epilog, final, încheiere, sfârşit.
FÍNE s.m. (Liv.) Sfârșit. ◊ În fine = în sfârșit; (muz.) al fine = până la capăt. [< it. fine, cf. fr. fin, lat. finis].
fíne s. f. – Sfîrșit, final. It. fine (sec. XIX), și în parte și din fr. fin. – Der. (din fr.) final, adj.; finalitate, s. f.; finalist, s. m.; fini, vb. (înv., a termina).
FÍNE s. m. sfârșit. ♦ în ~ = în sfârșit; (muz.) al ~ = până la capăt. (< it. fine)
*fíne n. și f. fără pl. (lat. finis, m. și f.; it. fine, m. și f.; fr. fin, f. V. afin 2 și confiniĭ). Sfîrșit, finit, extremitate. În fine, în sfîrșit, în scurt, într´un cuvînt, la urma urmeĭ: în fine (ce să maĭ lungesc vorba?), s´aŭ împăcat!
în fíne loc. adv.
*da cápo al fíne (it.) loc. adv.; abr. d.c. al fine